INTRODUCERE

Prof. Dr. Adrian Restian – Presedinte Societatea Academica de Medicina a Familiei

„Conferinta Nationala de Medicina a Familiei si-a propus anul acesta sa dezbata doua teme, prima privind Cei patru piloni ai medicinei contemporane si anume Preventia, Predictia, Participarea si Personalizarea, iar a doua tema privind Trecerea de la medicina bazata pe dovezi la medicina personalizata. Aceste teme sunt foarte importante deoarece ele se refera la tendinta generala a medicinei contemporane de a aplica cele mai valide dovezi ale stiintelor medicale in vederea cresterii eficacitatii practicii medicale.

Prin completarea preventiei cu posibilitatile de predictie ale biologiei moleculare, cu ajutorul carora putem descoperi nu numai existenta unor boli asimptomatice, ci si predispozitia pacientului pentru anumite boli, medicina contemporana cauta sa directioneze actiunile noastre preventive intr-o anumita directie care reprezinta un risc crescut pentru pacientul respectiv, asa cum ar fi adoptarea unor masuri concrete in cazul purtatorilor unor gene oncogene mutante.

Totodata, completarea predictiei cu participarea pacientului la asigurarea propriei sale sanatati se poate creste prin eficacitatea actiunilor noastre, in conditiile in care stilul de viata necorespunzator reprezinta astazi cel mai frecvent factor patogen.

Cea de a doua tema a conferintei, privind personalizarea asistentei medicale, pune accent pe necesitatea medicului practician de a adapta recomandarile oferite de ghiduri, de trialuri si de metaanalize, la particularitatile fiecarui bolnav in parte.

Aplicand aceste principii, medicina contemporana cauta sa imbunatateasca starea de sanatate a populatiei prin aplicarea cat mai rapida si mai adecvata a celor mai noi descoperiri ale stiintelor medicale, la particularitatile fiecarui bolnav in parte.”